Când n-ai cu cine vorbi

    Nu e o întrebare la care am răspuns, ci dimpotrivă, o întrebare la care vreau răspuns.     Eu cred că încă nu am găsit pasiunea, încă nu am găsit acel ceva care mă face fericit, încă nu mi-am găsit scopul. Încă nu mi-am găsit entuziasmul și nici motivul pentru care să mă trezesc dimineața.     Eu dacă ar veni moartea aș fi foarte fericit căci momentan doar o aștept. Așa cum unii dacă ar știi că mai au o zi de trăit probabil că ar face multe lucruri în ziua respectivă. Eu dacă aș știi că mai am o zi de trăit, aș aștepta în pat nerăbdător să mor.     Când văd oameni cu scop în viață îi invidiez. Când văd în jurul meu oameni cu energie, oameni care fac multe lucruri, care au activități, chiar îi apreciez. Cred că mai degrabă îi apreciez decât să le spun le îi invidiez. Vreau să cred că fiecare om are drumul propriu și menirea proprie, totuși unii (momentan și eu) poate nu află niciodată.     La un moment dat am auzit pe cineva zicând că...

      De ce oamenii aruncă gunoiul la întâmplare? De ce în mijloacele de transport în comun sunt scaune stricate sau mai știu eu ce mâzgâlituri aiurea. De ce când e ceva bun nou de folosit în comun se găsește cineva să îl strice chiar din prima zi?          Eu nu înțeleg comportamentul acesta. Vă rog eu frumos, hai să învățăm să prețuim lucrurile pe care le avem, să ne gândim că și noi beneficiem de ele și să ne educăm copiii să învețe să se comporte frumos cu lucrurile care nu sunt ale lor. În trenuri, în autobuze, când văd unele lucrurile mă îngrozește că nu există un spirit civic. Când văd că lipsesc scânduri din banca din parc și altele mă apucă nervii și groaza. Cum stopăm acest comportament? Cum se construiește bunul-simț?     Mă enervează neglijența, indiferența și faptul că nu înțelegem ca la un moment dat acel bun pe care îl stricăm poate că peste un an am vrea să il folosim și după tot noi comentăm că uite cum arată. Nu e norma...